Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Humulești



Amintiri din copilarie


Amintiri din copilărie

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”.

Cuvintele “Amintirilor din copilărie” descriu și astăzi, la fel de veridic ca și în urmă cu două secole, atmosfera din casa scriitorului Ion Creangă din Humulești. Casa în care s-a născut și a copilărit Ion Creangă a fost construită în anul 1830 de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor, și a fost amenajată ca muzeu în anul 1951.

Brand-uri turistice incontestabile povestitorul Ion Creangă și căsuța sa din Humulești încarcă locul cu o strălucire specială, ce determină orice român să își caute aici rădăcinile și propriile amintiri. În buchetul de obiective turistice culturale ale județului Neamț, casa lui Creangă din Humulești constituie floarea centrală.

Imediat după inaugurare, Muzeul Memorial “Ion Creangă” din Humulești a devenit unul dintre cele mai vizitate muzee. Dincolo de semnificația sa istorico-literară și sentimentală, muzeul reprezintă un produs cert al arhitecturii populare specifice zonei și perioadei respective.



Obiectele vremii


Obiecte specifice vremii

Muzeul memorial „Ion Creangă” povestește, și fără cuvinte, despre viața reală a unei familii dintr-un sat moldovenesc. Simplitatea devine aici congruentă cu frumusețea, de la curtea împrejmuită cu gard de nuiele, până la interiorul frumos văruit în alb, ca un vis din copilărie.

În interior sunt expuse obiecte specifice vremii, care amintesc de marele povestitor, cum ar fi laița de jur împrejurul camerei, acoperită cu lăicere, culmea cu câteva straie, opaițul, furca și roata de depănat, vârtelnița, masa la care a învățat Ionică, buchiile cărții, precum și ceaslovul de care amintește în memoriile sale. În spatele casei, sub un acoperământ de scânduri sunt expuse mai multe obiecte gospodărești și unelte agricole, care amintesc de descrierile povestitorului. Exponatele din muzeu sunt mărturiile cele mai sincere ale traiului simplu și modest, dar și ale tradițiilor în spiritul cărora a crescut Nică a lui Ștefan a Petrii. În tinda casei este amenajată o expoziție cu documente de arhivă, scrisori, cărți poștale cu autograf, manuale școlare, “Metoda nouă de scriere și citire”, “Învățământul copiilor”, “Geografia județului Iași”, fotocopii ale manuscriselor și fotografii.

În prezent, Muzeul Memorial “Ion Creangă” este unul dintre cele mai vizitate muzee din țară. Anual, peste 40.000 de turiști români și străini aleg să-i treacă pragul. Copiii sunt atrași de exponatele din curtea casei, unde pot retrăi poveștile marelui scriitor.



Detalii


Detalii

Adresa: Str. Ion Creangă, nr. 8
Telefon: +4 0233.790.620
Program de vizitare:
Luni: Închis
Marți – Duminică: 10:00 – 18:00 (aprilie-septembrie)
Marți – Duminică: 09:00 – 17:00 (octombrie-martie)
Taxă de vizitare:
Elevi, studenți, militari: 2 lei
Individual și grup adulți: 4 lei
Taxă de fotografiere și filmare: 10 lei
Web: www.mmich.muzeu-neamt.ro

Harta orașului

Nu cunoașteți orașul? Nicio problemă, soluția este la un click distanță!

Vezi hartă